| Gara Anina |
Calea ferată Oraviţa-Anina este, se pare, prima cale ferată montană de pe teritoriul actual al României. A fost construita între 1855-1869, proiectul fiind lansat iniţial pentru asigurarea transportului de cărbune de la Anina la Baziaş. Sectorul Oraviţa-Baziaş era deja terminat la 1854, având o lungime de peste 62 de kilometri.
Ce e aşa de interesant, aici? Ei bine, pe lungimea acestui tronson, adică 34 de kilometri, veţi întâlni nu mai puţin de 14 tuneluri si 10 viaducte. Tot pe această bucată de cale ferată veţi trece şi cel mai înalt viaduct, Jitin (37 m), respectiv cel mai lung tunel (660 m).
Diferenţa de nivel este de 337, 7 metri, cel mai înalt punct fiind atins in cel mai lung tunel, chiar înainte de halta Gârlişte. Între Anina si halta cu pricina, dacă nu e ceaţă veţi putea vedea câte puţin din cheile de pe valea cu acelaşi nume, numai atât cât să vi se facă poftă să le faceţi pe jos.
Ok, mai multe puteţi afla de aici:
http://www.welcometoromania.ro/Oravita/Oravita_Oravita_Anina_r.htm
şi aici:
http://www.oravita-anina.home.ro/
Eu vă spun pe unde am fost eu: am urcat la Anina, cu gândul să cobor la Gârlişte şi să revin pe chei, după cum am stabilit cu colegii de tură. Ei bine, deşi nu am mers mai mult de 20 de minute cu trenul am avut parte de una dintre cele mai inedite experienţe. Să vă explic: vagoanele sunt model vechi, cu bănci de lemn, recondiţionate acceptabil, pentru că sunt singurele care mai pot circula pe acest ecartament special şi pot lua curbele de pe traseu. Ce a fost şi mai uimitor este că încălzirea se face cu ajutorul unei sobe pe cărbuni, situată în mijlocul fiecărui vagon (hmm...aş putea spune si "ambelor vagoane", pentru că nu erau decât două :-p).
Pe geam nu am văzut prea multe, pentru că era o ceaţă demnă de luna de iarnă în care ne aflăm, dar tunelurile si viaductele peste care am trecut ne-au făcut curioşi să facem o dată întregul traseu cu trenul. Pentru întreaga experienţă şi sentimentul de tren (aproape) de epocă, va trebui să mergeţi să vedeţi şi voi....
Cum ar fi dacă ar avea o locomotivă cu aburi, măcar vara?... (mai multe poze aici:
http://amomentinimages.blogspot.ro/2012/12/by-train.html)
