A fost o data... glumesc...nu incepe chiar asa, dar o data, am vazut in varf inzapezit de Ineu si mi-am dorit sa aflu cum se ajunge asa sus. Apoi am urcat un Ceahlau, cam fara metoda si am sfarsit cu o groaznica febra musculara si multe besici in talpi. Au urmat apoi alte si alte ture, insa nu mi-a trecut nici cand prin cap ca o iesire lejera de Revelion ma va aduce in mijlocul unei comunitati din inima muntelui.
Ei bine, o raceala a unei colege de tura ne-a adus in casa unei familii din Inelet in 31 decembrie 2015 si am inceput anul 2016, intr-o atmosfera magica, ca in casa bunicilor, cu povesti la gura sobei, ninsoare calma pe fereastra si jocul flacarilor pe peretii lutuiti. Atunci am aflat ca mica comunitate de sub vf Stivuta, aflata in continua restrangere, are si o scoala inca functionala si multe multe nevoi.
Am plecat atunci promitand sa ne intoarcem cu un minim ajutor pentru scoala. Din aproape in aproape am facut rost de numarul de telefon al doameni invatatoare si am aflat ca cei 4 copii de acolo ar avea nevoie de rechizite si carti.
Aici e momentul in care trebuie sa va multumesc pentru implicare, darnicie si cat ati fost de saritori. Si mai trebuie sa va multumesc pentru ceva: pentru ca implicandu-va mi-ati dati ocazia sa fac cea cu adevarat imporant pentru acesti copii si pentru mine si mai mult decat atat, m-am simtit imputernicita cu toata dorinta voastra de a ajuta si a face bine, ceea ce a fost deopotriva o bucurie si o resposabilitate.
Cartile si rechizitele achizitionate din contributiile voastre au luat drumul Bailor Herculane Duminica 22 mai, iar cu ajutorul Oanei Scarlatescu, al Evelinei Bala si a lui Silviu Calancea au ajuns in aceaisi zi sus in Inelet si apoi prin bunavointa familiei Ciucure, 2 ore mai departe pe poteci de munte, a doua zi, la Dobraia.
De ce nu am poze decat cu peisaje? pentru ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ: ne-am intalnit cu parintii a doi dintre copii jos pe Valea Cernei, urmau sa urce mai apoi sus, asa ca ne-am bucurat sa ii intalnim si le-am lasat doi rucsacii in care pusesem rechizitele.
Am impartit apoi ce mai aveam de dus si am inceput urcarea. Dupa cca 2 ore am ajuns in fanetele Ineletului si am zarit casele pitite ici si colo printre versanti. Am intrat la Familia Ciucure si am lasat pachetul pentru scoala din Dobraia. Sfatuiti de fostul domn consilier am dus cartile la sotia dumnealui, urmand ca apoi sa le ia doamna invatatoare la scoala, a doua zi dimineata. In toate aceste momente aparatul foto a fost langa mine, si as fi putut face poze, am renuntat insa pentru a nu da gesturilor noastre un aer prozaic, preferand sa pastram naturaletea momentului. Nu am fost decat niste oameni care au dorit sa ajute, iar nevoia de publicitate sau posteritate ne-am fost si ne sunt straine. Am luat cu noi amintiri frumoase si eu consider ca asta este tot ce conteaza.
Iar voi? voi va trebui sa ne credeti pe cuvant, iar data viitoare, daca veti dori sa va convingeti singuri de rezultatul si impactul actiunii, sau doar sa va bucurati de o iesire in natura, sa veniti si voi.
Cladirea Scolii din Inelet
Cine vede casa?
Curajosii nostri voluntari
Mijloc de off-road
Soseaua catre scoala
Scarile, numite si "La Cirlige", una dintre caile de access pe platou, folosita si de dna Invataoare
