Wednesday, 27 March 2013

Despre munte si istorie-epitaf

"Cine ar fi crezut ca a merge de 6 ori la rând într-o excursie în acelaşi masiv muntos, s-ar putea dovedi după un timp, altceva decat o rutină.

Ei bine, excursia organizată la fiecare început de noiembrie de Liviu Măruia, lector dr, Facultatea de Istorie, UVT, se dovedeste a fi in fiecare an la fel de suprinzătoare.

Moment epic pentru stundenţii anului 1 ai facultăţii cu pricina, are un ceva anume care îi face pe mulţi să revină, chiar dacă au lăsat primul an de stundenţie în urmă sau nici măcar nu şi-au tocit coatele pe bancile facultăţii de istorie.

De ce e diferită de alte "excursii cu clasa"? Pentru ca există puţine ocazii de auzi o prelegere altundeva decât în amfiteatru şi pentru că prea puţini se mai duc azi să vadă un monument istoric. La toate se adauga atmosfera unui foc de tabara într-o stână pierdută printre plaiuri şi toate poveştile de pe traseu, care fară să-ţi dai seama şi fără să te îngreuneze, ţi se prind de tălpile bocancilor, ţi se agaţă de rucsac, se ascund printre corturi şi se trezesc o dată cu răsăritul.

Poate că m-am lansat deja in epitete, uitând să menţionez despre ce vorbesc. E greu sa aduni în cateva rânduri ani, trasee de zile întregi, mereu altelte. Am întrerupt şi am reluat de mai multe ori povestirea de faţă şi încă nu mi se pare că pot sa vorbesc despre experienţele de aici aşa cum trebuie, ca să pot transmite prin scris tot ceea ce înseamnă ele. M-am gandit iniţial să fac o descriere a traseului, în spirit montaniard, în ideea că alţii care ar dori să meargă pe acolo să aibă la îndemână macar un ghid sumar... dar tura de munte în Şureanu are multe alte valenţe, în afară de cele de drumeţie şi mi-e greu să fiu concisă, sau să explic pe larg şi mintea îmi aleargă de la o experienţă la alta, de la o zi la alta, de la o idee la alta..."

Asa imi incepusem o data, ceva mai demult, cronica ultimei ture de Sureanu. Mi-e foarte greu acum să incerc sa compun o frază elocventă, pentru că nu aş fi crezut vreo dată că din povestea veselă a unor aventuri se va transforma în epitaf.

Aseara am aflat vestea teribila a mortii lui Liviu Măruia. Lect. dr. Liviu Măruia, profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii de Vest, indrumătorul a generaţii de studenţi, conducator de tură şi prieten pentru cei  mai mulţi.

În uimirea generală sunau telefoanele şi vuia internetul "Nu se poate!", "Nu poate fi adevarat", "Cand?!" "Cum?" si ale 100 asemenea...si apoi s-a lăsat liniştea....

Cum sa pui pe hartie ce a însemnat Liviu pentru atâţia?

Eu am decis sa mi amintesc drumeţiile făcute, şantierele şi cercetarea.
Aşa cum ii plăcea de multe ori să spuna, rolul lui a fost să ne puna bocancii în picioare, să ne înveţe filosofia muntelui şi să ne demonstreze de fiecare dată că lucrurile sunt mai complexe decât par la prima vedere.

Ne-a aratat Banatul şi munţii, ne-a pus şpaclul în mână ne-a învăţat să iubim statul la cort şi focul de tabără.

Ne-a spus poveşti în stâne, ne-a aratat piscuri îndepărtate şi ne-a cărat rucsacii atunci când ne lăsau puterile.

A glumit cu noi, ne-a certat, ne-a încurajat în felul lui şi întotdeanuna ne-a făcut să ne depaşim limitele în toate.

A fost locomotiva care ne-a tras pe toţi după el şi omul care a avut voinţa şi ambiţia să ducă totul în spate.

Mi-aduc aminte că în două ture, în Mtii Zarand şi in toamna in Şureanu, m-am gandit să cobor mai devreme din cauza unui genunchi cu probleme. Liviu m-a lăsat în pace să vorbesc ...după o pauză de prânz la Sarmizegetusa mă întreabă scurt "Ce faci, cobori?" i-am răspuns cu jumătate de gură "Când am renunţat eu la o tura de munte doar pentru că a fost greu sau m-a durut ceva?"

Iata ca Liviu a trebuit sa renunte la tot, la munte, la arheologie, la familie si prieteni şi fără măcar să-şi scoata pălăria în semn de salut, lăsându-ne uimiţi şi trişti.

Eu trebuie să-i mulţumesc pentru Sureanu, Almaj, Zarand, Cernei, Mehedinti, Parâng, Făgăraş, Iezer, Dognecei si poate altele pe care nu mi le amintesc acum, pentru periegheze si şantiere, pentru turele de bicicletă şi pentru drumurile cu maşina făcute...pe varianta ocolitoare, pentru sfaturi, pentru dojene, pentru poveşti şi pentru glume, pentru Unip şi Defender...

Sunt sigura că dacă ar fi aici m-ar certa şi acum pentru greşelile de redactare, parcă îl aud spunănd "Iarăşi trebuie să le fac eu pe toate, nu eşti deloc atentă când scri!"

În amintirea lui iata una din melodiile pe care le ascultam stand la foc....

2 comments:

  1. Adio prieten drag...tu, Liviu, care m-ai invatat atatea lucruri...multumesc pentru toate locurile frumoase pe care le-am vazut datorita tie.. pentru muntii pe care am ajuns datorita tie si impreuna cu tine, pentru tot...

    Tibi Uritescu

    ReplyDelete