Un soare de sfarsit de ianuarie

Lunile de iarna au tendinta sa fie un pic posomorate, mai ales atunci cand nu avem parte de zapada. De aceea, azi, in ultima zi a lui ianuarie 2013 si intr-o zi de iarna cu un soare minunat, am decis sa mi iau picioarele si aparatul la spinare si sa mai vad un pic Timisoara. asa...la pranz, cand ies elevii de la ore si lumea se grabeste incoace-ncolo dupa treburi...

Daca nu te-ai uita in calendar ai crede ca vine primvara.

M-am oprit printre cladirile din cartierul Iosefin. m-am uitat in lungul si in latul strazilor si am incercat sa deslusesc Timisoara de altadata din spatele masinilor parcate si a cablurilor electrice. Daca mijesti ochii in soare aproape ca poti sa ignori aglomeratia moderna si sa-ti inchipui cartierul vechi, aproape ca intr-o fotografie sepia.  Daca iti ridici privirea spre partea lor superioara, de-asupra firmelor de magazine ce-ti promit articole cat mai diverse si mai ieftine posibil, poti admira cladirile de secol XIX-XX.

Cartierul Iosefin a inceput ca o suburbie germana cu case de vara in 1744 numit Maierele Vechi, iar denumirea actuala si-o primeste 30 de ani mai tarziu, in 1773, la o vizita a imparatului Iosif al II-lea. Dezvoltarea si-o datoreaza canalului Bega, pe atunci navigabil, Iosefin servid ca si port de marfa. Mai tarziu, o data cu dezvoltarea cailor ferate, dupa 1857 (constructia caii ferate Seghedin-Timisoara) s-a construit si gara, foarte moderna la acea vreme (1897-1899). Intre Bega si gara s-au ridicat fabrici si mori: Distileria si rafineria de spirt, Fabrica de Tutun, Moara Panonoa, Moara Mecanica, Fabrica de chibrituri, Fabrica de matase, cea de unt sau cea de palarii.  O parte din cladirile aceste au mai fost in functiune pana nu demult si  inca isi mai poarta numele si azi. Initial separat de cetate prin ziduri, acestea au fost demolate la sfarsitul secolului XIX.